Solaris (Andrei Tarkovsky): Umanitatea dezumanizată

O analiza a principalelor aspecte psihologice ?i filosofice desprinse din filmul Solaris regizat de Andrei Tarkovski, precum ?i tehnicile cinematografice utilizate de regizor pentru a-?i transmite mesajele spectatorului. Dupa o prezentare a ca?ii, filmului ?i regizorului Andrei Tarkovsky, se eviden?iaza ritmul specific al scenelor, mi?carea radicala declan?ata de Tarkovsky în cinematografia moderna, rolul elementelor simbolice ?i iconice, ?i afinita?ile cu zona fantastica a literaturii ruse.
În aspecte psihologice se analizeaza problema comunicarii într-o societate umana a viitorului considerata de Tarkovsky ca rigida, obsesia casei, ?i evolu?ia personala a lui Kris, Hari, ?i a rela?iilor dintre ei. Iar din punct de vedere filosofic se analizeaza filmul prin prisma filosofiei min?ii (dualismul cartezian, reduc?ionismul ?i func?ionalismul), a teoriei spa?iilor heterotopice dezvoltata de Michel Foucault, ?i intepretarile semantice care se pot deduce din film.
De asemenea, se analizeaza problema identita?ii personale prin prisma filosofiei lui Locke. Andrei Tarkovsky pune accent în film pe ideea ca tentativele omului de a clasifica ?i de a pastra forme de interac?iune cu entita?i necunoscute vor fi întotdeauna condamnate la e?ec ?i vor reflecta o gre?eala majora în lumea panoptica în care traim. În acest cadru de analiza a filosofiei min?ii, func?ionalismul pare a fi cel mai intuitiv.
Solaris este, totu?i, un film care începe ca o cautare a raspunsurilor ?i ajunge sa ofere aceste raspunsuri împreuna cu o serie de întrebari cu totul diferite.