Gheorghe Balog-Crișan

Se înserase de ceva vreme, astfel, oamenii mari au plecat la culcare. Pe strada pu?ine case mai aveau lumina. Peste întunecimea padurii din apropiere î?i facu apari?ia o luna mare stralucitoare, perfect rotunda. Lumina ei se revarsa peste coroana pomilor, facând umbre în iarba proaspat cosita. Nici macar o adiere de vânt, doar lini?te, multa lini?te. Jos pe pamânt, rezemat de tulpina înclinata a unui mar batrân ?edea un copil ?i privea peste padure hipnotizat de stralucirea Reginei nop?i.
Chemarea ?i misterul ei îl împinse afara din casa. Senza?ia de fericire era prezenta în toata fiin?a lui. De data aceasta, aceste clipe, le savura fara sa fie deranjat de vorbele sau privirile cuiva. Închise ochi încercând sa simta cu fiin?a.